Traiasca Bicicleta

Garfield e dependent de bicicleta. Atat de dependent incat fie ploaie, fie vant, el merge oriunde cu ea: la munci, in parc, la scoala, etc.
Dar ce si-a zis ea ploaia? „Las’ ca iti vin eu de hac!”
Si a inceput domne sa ploua cu galeata, asa ceva nu a mai simtit Garfield pe propria piele de mult… Noroc ca el, precaut din fire, si-a luat masuri de siguranta: geaca impermeabila avea, cu tot cu gluga, sapca avea, manusi si-a luat de data asta (i-au cam inghetat labutele pe ghidon ultima oara cand l-a prins ploaia)… Tot degeaba! apa i-a ajuns pana la os, zau. Dar a meritat! Asa senzatie nu ti-e dat sa traiesti mereu Sa te plimbi (nu mai avea rost sa te grabesti, de udat ploaia tot uda…) cu bicicleta prin ploaie torentiala, seara, pe intunericul luminat de cate un fulger, ici-colo, cate un tunet care te cam sperie, masinile care trec in viteza pe langa tine si te stropesc (ca te stropesc ele sau ploaia ce mai conteaza, nuh?). Ele de ce oare se grabesc? Nu vor sa simta ploaia…
Maine daca o tine tot asa vremea, Garfield lasa bicicleta sa se odihneasca… macar o zi…

Traiasca totusi bicicleta, partener de peripetii pe drumrile noastre pline de gropi, pe trotuare inguste, pe piste intortochiate si fara sens… (care macar exista ici-colo…), prieten de nadejde atunci cand esti in intarziere sau cand n-ai chef sa te inghesui intr-un mijloc de transport in comun… care iti da atata libertate, dar te si ajuta sa iti dezvolti anumite reflexe si te mentine in forma. Ce mai! Bicicleta e o comoara!!!

Zorile din Galati – La trecerea de pietoni
zorile de galati – Bicicleta
Asculta mai multe audio diverse

Anunțuri

Iar a fost jour férié :)


Ieri iar a fost  jour férié in Franta. De fapt si la noi a fost aceeasi  jour férié (Sf Constantin si Elena), numai ca noi am invatat ca trebuie sa muncim zi, noapte, de sarbatori… oricand se poate… La francezi nu e asa! Ei respecta, domne, zilele  férié. Stau acasa, freaca menta, se plimba in parc, treaba lor, dar e zi libera! La ei conteaza toate aceste zile de sarbatoare, le respecta. Noi cand am renuntat sa le mai respectam oare?

Uite asa am avut si eu ieri iar liber si am fost la plaja, m-am ars la soare, am jucat tenis (am alergat dupa mingea de tenis de mi-a venit rau), iar seara am avut ocazia sa urez si eu toate cele bune unui Constantin

Rasarit de luna

Garfield se simte norocos. Oare ce este mai frumos decat o noapte de primavara, cu cer senin,  vantul care adie, luna care rasare de dupa masivul Postavarul, mare, portocalie, ovala, luminoasa?!? (ca in poza de mai jos)
 
Si sa mai fii si cu persoana potrivita langa… un vis de primavra, ce mai! Luminile orasului se vad in departare… iar noaptea este singurul confident al povestirilor, rasetelor si privirilor date pe furis.Ce conteaza ca este tarziu? Ce mai conteaza ca urmeaza o zi grea de lucru?
 
Oare azi cate femei se mai bucura de o mangaiere prin par, de declaratii de dragoste venite din inima, insotite de gesturi tandre; oare cati barbati se mai simt apreciati si iubiti in ziua de azi?
 
Am vazut intr-o zi o batranica si un batranel. Asteptau autobuzul. Asteptand, el o mangaia pe ea pe spate, dragastos, apoi a luat-o pe dupa umeri. Cat de minunati erau! Primavara sa fie oare cea care scoate la iveala astfel de tandreturi?

Comunicare cu lumea de dincolo

Oare spiritele incearca sa comunice cu cei ramasi in viata? Ce innseamna de fapt in viata? Daca suntem noi cei care se afla in lumea de dincolo de fapt? Ma gandesc la spirite azi deoarece in ultima vreme tot visez o prietena buna din copilarie. Cea mai buna prietena a copilariei mele de fapt… A trecut in nefiinta din cauza unui atac vascular… la numai 22 de ani…
 
Dupa ce am terminat clasa a 8-a drumurile noastre s-au despartit… a fost de fapt o despartire mai mult fortata… Parintii ei i-au interzis sa imi mai vorbeasca deoarece, chipurile, eu o invatam numai lucruri rele! De fapt ea era o fire libertina; cu tot efortul lor de a o ingradi, le arata ca face ca ei, dar de fapt tot ca ea facea; avea o putere de convingere extraordinara,  reusind sa le ascunda multe lucruri…
 
Era o fire vesela, sensibila, un copil frumos si foarte inteligent, facea fata la toate materiile, luand nota 10 pe linie: la romana, la matematica si la materii de creativitate (desen, tehnologie, lucru manual). Maturitatea gandirii se vedea pana si in scrisul extrem de caligrafic – inca din clasa a-5a scria precum un om mare . Atragea atentia prin vioiciunea ei, prin energia de care putea sa dea dovada un trup plapand ca al ei, prin gingasia cu care atingea orice obiect. Nu aveai cum sa nu o placi, chiar si cei invidiosi o placeau. O placeau. fete, baieti, oameni tineri, batrani. Avea foarte multi admiratori; se juca cu inimile baietilor cum dorea. Ii placea sa fie in centrul atentiei, ii placeau intrigile si aventura (a se citi a face lucruri nesabuite, a incalca reguli). Avea efect magnetic, care se intensifica parca sub jugul privirii ei de culoarea verde… Ah, cat lipseste acestei lumi…
 
Cum spuneam, drumurile noastre s-au despartit. Probabil se desparteau oricum, si fara interventia parintilor ei, care mi-a zis ea mai tarziu, aveau impresia ca eu ascund baieti la mine acasa – la 14 ani!!!- si ca ai mei parinti imi ingaduie acest lucru Eu pe vremea aceea eram atat de emotiva si timida incat nu indrazneam sa privesc la un baiat, apoi sa il iau si acasa Aceasta parere a lor despre mine cred ca s-a format pentru ca le ascundea multe lucruri, iar cand ei descopereau ce si cum, ea dadea vina pe mine… fungind de raspunderi.
 
In fine… Ma mai intalneam cateodata cu ea,  isi gasise un anturaj la liceul unde era (ales de parinti, evident), se apucase de fumat, cica parintii i-au gasit pachetul de tigari… ea a dat vina pe noua ei "cea mai buna prietena"… auzisem zvonuri la un moment dat ca umbla prin baruri chiulind de la scoala, band bauturi tari amestecate cu nu stiu ce medicamente… asta ca sa uite de viata cruda pe care o ducea.
 
A plecat apoi la facultate in Franta. Iar am auzit zvonuri ca acolo s-ar fi drogat. Nu a terminat facultatea, au adus-o ai ei inapoi, s-a apucat de alta facultate aici. Iar auzisem zvonuri ca e nefericita si ca pierde vremea prin baruri, dis-de-dimineata in loc sa fie la ore…
 
M-am intalnit cu ea, nu am mai recunoscut-o dupa ce s-a intors inapoi in tara… Cu privirea pierduta, verdele ochilor parca sters, cu riduri si cu dintii ingalbeniti de la tigari presupun… Nu mai era vesela, numai avea vlaga, nu se mai citea viata pe chipul ei… Era nefericita…
 
A trecut o perioada apoi parca isi mai revenise. Se indragostise si avea iar pofta de viata. Era iar cocheta cum o stiam in scoala generala… dar parca incerca sa traiasca copilaria pe care nu a putut s-o aiba asa cum ar fi dorit ea. Fetele de facultate de varsta ei erau cochete in alt mod: incercau sa para mai mature, sa inlocuiarca vechiul ghiozdan cu genti cat mai chic, sa para cat mai doamne. Ea abia incepuse sa se simta adolescenta parca: purta fustite scurte (care nu ii erau ingaduite copil fiind) cu ciorapi lungi cu dungi si niste bocanci in picioare… cu parul tuns cu breton si prins cu doua cozi. Dar macar parea mai fericita…
 
In saptamana cand a intrat in coma eu nu stiam… totusi, toata saptamana numai la ea m-am gandit, nu inteleg cum, de ce…. O vedeam parca pe strada… dar nu era ea… totusi o vedeam in toate fetele care ii semanau mai mult sau mai putin, ca sa realizez cand se apropiau ca nu seamana deloc… Apoi intr-o noapte am visat ca trec pe langa blocul ei. La scara era o funda neagra – cum se pune pentru doliu. A trecut un om oarecare – un muncitor, l-am intrebat: "Cine a murit". El mi-a raspuns: "Fiica mea". Dar acel om nu semana nici pe departe cu tatal ei… A doua sau a treia zi am aflat vestea – era sambata: Ea nu mai e… A stat 9 zile in coma apoi si-a dat duhul… Atunci mi-am amintit si visul ciudat pe care il avusesem cu doua zile in urma… Duminica ce a urmat nu a mai fost o zi normala pentru mine… ceva s-a rupt… desi nu mai eram prietene… La inmormantare ea era frumoasa. Mereu a fost frumoasa si in visele mele tot frumoasa este!
In noaptea de dupa inmormantare am visat-o. Era intr-o lumina colorata era vesela, parca imi spunea ca e fericita acolo.
 
Apoi a murit bunicul meu… Eu nu l-am cunoscut niciodata (o singura data l-am vazut, cand aveam 4 ani, la nunta unui unchi), nu m-a marcat moartea sa foarte tare. Dar ciudat este ca si pe el l-am visat, l-am intrebat cum e acolo. El imi aparea intr-o lumina gri si mi-a raspuns parca: Nu prea bine. Ciudat este ca am vrut sa ii pun pomelnic bunicului si nu imi aminteam decat numele de familie… abia dupa ce am iesit din biserica mi-am amintit si numele mic: Grigore (Dumnezeu sa-l ierte!)
 
Am mai visat-o de cateva ori pe D. Intr-o noapte parca i-am zis in somnul meu: De ce nu ma lasi in pace? Odihneste-te unde esti, nu ma mai urmari in vise!
 
Apoi nu am mai avut niciun vis cu ea pana azinoapte… Se facea ca parintii ei ii construisera o camera cu toate lucrurile pecare le avusese ea, un fel de muzeu… si in fundul unei sali, ca intr-un beci, ei au pus si trupul sau, trup de care ne minunam ca era intact… Am iesit din camera deoarece nu mai suportam sa o vad, si apoi mi-a aparut iar in luminile acelea colorate. Iar am intrebat-o de ce imi apare in vis? Mi-a zis ca are nevoie de iertarea mea…
 
Oare visele sunt rodul inchipuirii si obsesiilor noatre? In orice caz, ea va ramane mereu prietena copilariei mele si mi-o voi aminti vesela si frumoasa ca atunci, de iertat nu am de ce sa o iert, poate ca nu pot sa iert ca a plecat atat de curand dintre noi… La intalnirea de 10 ani de la terminarea scolii generale nu va fi prezenta… Dar ea nu cred ca are nicio vina. Domnul are planurile sale cu ea.
Odihneasca-se in pace toti cei care au trecut in nefiinta si sa le fie lor iertate toate pacatele!

Zi perfecta

        Secretul de a te simti bine este sa rupi cateva momente dintr-o zi banala ca sa o transformi in una speciala.
       Ingredientele secretului: iei una bucata prietena veche (antica si de demult ), o inviti la tine cu motivul de a petrece niscaiva timp impreuna, ai grija sa se tina de cuvant (de data asta macar).
        Mod de preparare a secretului: pregatesti o mancarica asa cum numai tu stii sa faci: uiti sa pui cateva ingrediente, dar nu-i nimic, se suplineste prin zambete, amintiri, glume, rasete si voie buna si apoi e musai sa privesti (a 5 mia oara) filmul The secret. Uite asa s-a finalizat o zi care as vrea oricand sa se repete
Multumesc Cri pentru ca te-ai tinut de cuvant si ai venit sa privim impreuna filmul. Ce vizionam data viitoare?
 
P.S. Cri este cea mai educata dintre tinerii  de azi (atitudine politicoasa, deschisa fata de ceilalti si cu maniere distinse) si probabil si unul din cele mai sensibile suflete. Totusi sper sa iti invingi teama de a merge cu avionul (vezi The Secret: de ce ti-e frica nu scapi) si sa ajungi intr-o buna zi sa studiezi inFranta si sa ii lasi pe toti cu gura cascata; doar avem romance destepte p-acilea la Romanica, nu ne fac de rusine!!!
 
 

Mamaie ca a mea nu mai are nimenea

De cateva zile a venit mamaia. Mamaia mea nu e ca alte bunici. La
cei 83 de ani ai ei e vioaie nevoie mare (vai, ma seaca de energie
cateodata). Se trezeste o data cu gainile (doar vine de la tara) si  de
plictiseala bajbaie prin casa „Vai, ce ma dor salele, vai, ieri nu ma
durea piciorul asta, ce o fi avanda oare? Sa iau un medicament” Bea
putin apa si adoarme la loc (slava cerului! ). Apoi toata ziua imi povesteste cate-n luna si in stele:
„Daca ai faina, facem mucenici. Dar nu ai nuci? Eu
nu m-am mai dus sa cat nuci, ca am stat toata ziua sa il cat pe Pufita
(catelul); a plecat de doua zile si nu a mai venit! Unde s-o fi dus, nu
stiu! Nu poci sade fara catel, maica, nu poci! Ca-s batrana si mi-e
urat fara!” – si cand te gandesti ca atunci cand l-am dus pe „Pufita”
la tara nici nu vroia sa il „vaza”

„Si soru-mea asta a mea tare zgarcita, n-ar zice ea ca
<<hai ca iti dau eu o sticla de tuica sa duci la rude la
Brasov>>, n-ar zice! doar m-am tot plans pe la ea; si doar are.
Areee!!! Oare ce o fi facanda cu atata? I-am cerut si eu la un om ce
sade mai sus de drum; cumsecade om! I-am dat banii pe ea”

„Mi-am luat batic nou. Sorumea m-a certat:
<<Aoleu, fetica, cum sa porti la varsta matale batic verde??? mai
are si floricele!!!>> dar eu m-am saturat de negru. Ce atata
negru, fetica? Nu mi-e de ajuns ca mi-s vadana de atatia ani??? m-am
saturat de negru. Si apai verdele asta nu e asa deschis. Nepoata-mea
m-a intrebat de unde mai am si baticul asta; ca cica mereu ma innoiesc!
De unde sa-l am? L-am luat si eu de la magazin de la Cocuta… Mi-am
mai luat doua batice. Unul i l-am facut lui sorumea cadou de sfanta
Ioana”.

Isi face planuri:
„Daca nu mor, la primavara vopsesc usile! Si raresc
cararutele in gradina. Ca primavara asta ghioceii au iesit tare
inghesuiti. La mine au iesit mari, ca au iesit pe cararuta, da’ la
sorumea au iesit maruntei ca au crescut in faneata, incolo i-a pus!”
„As pune si eu parchet acolo, in casa. Sa fac frumos, poate o-ti veni mai des pe la mine!”.

… si planuri de dupa moarte…
” Am cumparat doua cuverturi noi! sa le dati de
pomana cand oi muri… nici nu stiu cu ce sa ma imbrac cand oi muri…
ca nu am cumparat nimica inca! Si dormeza buna trebuie sa cumpar! Ca mi
s-a stricat aia din camaruta!”
E o cocheta:
„Trebuie sa imi cumpar pantohi mai asa, de
primavara. Ca sa merg cu ei pana la biserica. De-acolea m-oi schimba eu
in altceva, oi vedea ce oi face! ca nu poci merge la biserica cu cizmele
alea, ma rade lumea prin sat!” (si-a luat „pantofi” care s-au dovedit
ar fi adidasi -negri- sucari; nimeni nu mai are mamaie cu adidasi
sucari ca a mea) „Trebuie sa le dau zorzoanele astea jos; ce-o zice
lumea prin sat?”
„Daca nu mor, imi cumpar un costum nou. Oare unde
gasesc eu costum sa cumpar? Sa ma inmormantati cu el! Sper sa mai
traiesc poate mai apuc sa il port si eu… Daca nu, sa il dati de
pomana la careva!”
„Vreau sa imi cumpar si lantig de argint,
ca al tau, da’ oleaca mai gros; ca sa imi pun cruciulita pe el; ca
aveam o iconita inainte cu Maica Domnului, dar s-a rupt; mi-am pus
crucea asta…”
Si se fataie, si n-are stare, si ar pleca acasa, si isi face griji:

„Aoleu, ce o mai fi pe la mine p-acasa? ca am
lasat gainile cu o femeie. Oare le da de mancare Stancuta? ca eu o
platesc. Ii mai dau si eu si bani, si oua, si branza… ca tare e
amarata saraca! Dar daca tabara vreo dihanie peste gainile mele? Am si
eu 8 gaini batrane… nici nu se mai oua saracele; fiinca ce sunt si
batrane, zic eu…”

Fie ce-o fi, nu mai are nimeni mamaie ca a mea

Cum se privesc femeile la diferite varste


"Fetita de 3 ani : Se priveste si se vede regina …
 
 


Fetita de 8 ani : Se priveste si se vede Cenusareasa…
 
 
 

Adolescenta de 15 ani : Se priveste si vede Sora cea Urita (Mama, nu pot merge la scoala aratind in halul asta!!)
 
 

Tanara de 20 de ani : Se priveste si se vede"prea grasa/ prea slaba, prea
inalta/ prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide sa iasa
oricum…
 


Femeia de 30 de ani: : Se priveste si vede"prea grasa / prea slaba, prea
inalta / prea scunda, prea cu parul lins / prea
creata"- dar decide ca nu
are timp sa se aranjeze, asa ca iese oricum…
 
 


La 40 de ani: Se priveste si vede "curata" si iese oricum…
 
 


La 50 de ani : Se priveste si vede "Sunt eu" si merge oriunde isi doreste…


La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese si cucereste lumea…
 


La 70 de ani : Se priveste si vede intelepciune, rasete si abilitate, iese 
si se bucura de viata…
 


La 80 de ani : Nu mai pierde vremea sa se priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se bucure de lume…"


Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai devreme palaria violet!
 
 
 

Previous Older Entries