Ville de Luxembourg

Luxembourg

Sunt aproape 3 luni de cand S. m-a rugat sa o ajut o perioada cu baietelul ei, aici, in Luxemburg. Bineinteles ca am acceptat fara sa clipesc macar! Oricum nu mai speram la o vacanta peste granitele Romaniei mai ales acum, pe timp de criza!

Astfel, iata-ma aici, simtindu-ma ca in vacanta, fara griji prea mari (doar dorul de cei dragi ma copleseste cateodata 😦 )
Orasul este splendid! ma plimb continuu pe stradutele lui, descoperind noi si frumoase privelisti. Aproape ca il stiu pe de rost 🙂

Aici este ALTFEL = curatenie, ordine, linişte. Casele (care de fapt sunt blocuri cu 3 etaje in general, unde locuiesc maxim 6 familii) sunt ingrijite, fără să facă notă discordantă în ceea ce priveşte mărimea şi arhitectura.
Oamenii in general sunt cumsecade, de la maturatorul de strada, casiera de la magazin pana la soferii cu masini bengoase: zambitori si amabili. Nu auzi claxonat nervos cand vrei sa treci pe culoarea verde(!), la trecerea de pietoni (!)… sau jmecheri care se iau de tine pe strada cu propozitii ce faci papushe.

Lumea de aici, in general, te ajuta şi nu se arata suspicioasa sau contrariata daca i te adresezi.

Luxemburgul este o tara scumpa! Astfel se face cumva o preselectie din start: rezisti sa traiesti aici, bine; nu rezisti, reorienteaza-te! Cu alte cuvinte nu prea vor ei sa accepte pleava celorlalte natiuni… Nu sunt atat de multi cersetori ca in Romania sau ca in alte orase gen Paris…
Comparand cu banii nostri romanesti as putea spune ca 1 leu la noi e cheltuit cu tot atata usurinta ca 1 euro aici; deci 100 euro cheltuiti aici e ca si cum ai cheltui 100 lei in Romania! Dar daca esti norocos sa te nasti luxemburghez iti poti permite sa traiesti foarte confortabil.

Mancarea nu mi se pare exagerat de scumpa, cam aceleasi preturi ca in Romania sunt (insa la salariile noastre, Dumnezeu sa ma ierte…)

Cat despre cultură, observ că oamenii citesc in parc, alearga, merg la cinematograf (!), merg cu bicicleta (sunt peste tot piste de biciclisti -se merge la munca utilizand acest mijloc de transport si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut barbati in costum si la cravata sau femei in fusta cu pantofi cu toc pe bicileta (!)). Vad afise care te invita la piese de teatru sau alte spectacole, ceea ce ma face sa cred că exista si adepti.

Am primit prin posta o brosura educativa despre animalutele nedomestice existente in oras precum porumbei, ratuste (toate parcurile sunt pline de ratuste), vulpi, ciori, soricei, etc in care se dadeau detalii despre viata lor si rugau populatia sa nu le dea de mancare pentru ca risca sa faca rau atat vietii citadine (mizerie, galagie) cat si vietatilor. Cat despre cainii si pisicile domestice (nu am vazut maidanezi! nici pisici fara stapani), aproape fiecare parc are langa cosurile de gunoi pungi pentru ca domnii si doamnele frumos imbracati/e sa stranga in urma lor cand isi plimba odrazlele

La televizor nu am vazut domnite cu partile intime la vedere si nici domni marlani, iar emisiunile sunt in general educative.

Observand toate astea, imi dau seama că aici e o lume cat se poate de normală şi sunt lucruri marunte care fac diferenta intre tara asta si tara de unde am plecat. Facand o comparatie, cred ca Romania abea acum se afla in Evul Mediu…

Sunt atat de entuziasmata de nivelul de trai, de cum funcţionează totul aici, incat ma simt o norocoasa sa pot trai pe propria-mi piele astfel de lucruri si m-as simti si mai norocoasa daca as si reusi sa imi gasesc ceva de lucru aici… Dupa atata scoala facuta in Romania aproape fara niciun folos (oricine termina in ziua de azi o facultate daca are bani din pacate la noi – desi ma consider ca fiind o persoana care si-a dat toata silinta sa invete ceva, ma simt neputincioasa) as lua-o bucuroasa de la inceput numai sa simt cat de cat siguranta (cand merg pe strada, la locul de munca, etc) – adica cer minim de confort (ceea ce in Romania nu stiu daca mai exista! 😦 )

As mai spune multe, dar astept cu nerabdare ziua in care voi ajunge acasa, sa impartasesc cu cei dragi toate cele traite aici, precum si cadourile cumparate :D.

http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf

Coincidente?

Nu de putine ori mi s-a intamplat sa ma gandesc la anumite lucruri si chiar sa se intample. De exemplu ma gandeam „parca vad ca astia de la noul job or sa ma cheme la munca chiar pe data de 13 – ceea ce inseamna ca, in cazul meu, nu poate decat sa imi poarte noroc :D”.
Apoi ieri am avut o stare nasoala ca si cum urma sa se intample ceva ce imi va cauza emotii :)). Si tot ieri am avut un test fulger in franceza la noul loc de munca (ce mandra sunt cand zic „noul loc de munca” :>); dupa test ma gandeam „oare ce mai face profa de franca din generala?”.
Iata ca azi m-am intalnit cu dna profesoara de franceza, cea care ne punea sa ne aducem „poupées-urile” la scoala in clasa a doua ca sa ne invete cum se spun anumite parti ale corpului, cea care radea de mine ca i-am transmis colegului de banca herpesul („Tu lui a donné des bisous, n’est pas?” ), si care ne invata cantece in franceza.
M-a mirat faptul ca m-a recunoscut dupa atatia ani(!) – intr-adevar trecerea anilor si-a pus amprenta si pe chipul dumneaei, dar tot ochi frumosi verzi si zambitori are :). A fost atat de binevoitoare incat mi-a dat numerele de telefon pentru a o contacta in caz ca am nevoie de ceva… Aaaaaa ce dragut!
Cu dedicatie pentru dna M: (imi amintesc cand ne-a pus sa ascultam pentru prima oara cantecul acesta dupa versurile din manual)

 
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Joe Dassin, posted with vodpod

Tu sais, je n’ai jamais été aussi heureux que ce matin-là
Nous marchions sur une plage un peu comme celle-ci
C’était l’automne, un automne où il faisait beau
Une saison qui n’existe que dans le Nord de l’Amérique
Là-bas on l’appelle l’été indien
Mais c’était tout simplement le nôtre
Avec ta robe longue tu ressemblais
A une aquarelle de Marie Laurencin
Et je me souviens, je me souviens très bien
De ce que je t’ai dit ce matin-là
Il y a un an, y a un siècle, y a une éternité

On ira où tu voudras, quand tu voudras
Et on s’aimera encore, lorsque l’amour sera mort
Toute la vie sera pareille à ce matin
Aux couleurs de l’été indien

Aujourd’hui je suis très loin de ce matin d’automne
Mais c’est comme si j’y étais. Je pense à toi.
Où es-tu? Que fais-tu? Est-ce que j’existe encore pour toi?
Je regarde cette vague qui n’atteindra jamais la dune
Tu vois, comme elle je reviens en arrière
Comme elle je me couche sur le sable
Et je me souviens, je me souviens des marées hautes
Du soleil et du bonheur qui passaient sur la mer
Il y a une éternité, un siècle, il y a un an

On ira où tu voudras, quand tu voudras
Et on s’aimera encore lorsque l’amour sera mort
Toute la vie sera pareille à ce matin
Aux couleurs de l’été indien

Am revenit in sfarsit !

E drept ca nu prea am mai avut timp sa scriu pe blog si imi era foarte foarte foarte dor de acest lucru!

Iata, m-am trezit ca nu am mai scris de anul trecut! Suntem in 2010 deja, ce a mai trecut timpul!

De cand nu am mai facut nici o insemnare p-acilea s-au intamplat multe. Pot sa spun ca 2009 a fost un an norocos:

– mi-am gasit de lucru pe un proiect in limba franceza (ceea ce ma va ajuta sper la o viitoare angajare), intr-un colectiv tanar,

– am cunoscut oameni noi si am invatat multe despre munca in relatiile cu oamenii

– din banii castigati am facut o excursie nesperata in Turcia (ce tara domne, ce oameni: turcii astia chiar sunt mandrii ca sunt turci, nu ca alte popoare…)

– mi-am mai pus si ceva bani de-o parte (poate pentru o viitoare excursie anul acesta, cine stie?)

– am iubit mult mult si m-am simtit iubita

– am reintalnit prieteni/colegi/persoane dragi

– am catigat si mai multa incredere in mine

Pentru 2010 imi doresc sa strang si mai multi bani la ciorap :> dar pentru acest lucru am nevoie de un loc de munca… 😐 Sper sa incep cat mai repede activitatea la noul job deoarece nu imi prieste statul acasa… Cu cat ai mai mult timp liber, cu atat lenevesti mai mult… 😦
In rest imi doresc sa fiu luata prin surprindere de acest Nou An, sa astept sa vad ce ma asteapta in viitor; eu am planuri marete si stiu ca Cineva, acolo Sus, nu ma va lasa niciodata de izbeliste. Multumesc Sefu’ pentru TOT!

Traiasca Bicicleta

Garfield e dependent de bicicleta. Atat de dependent incat fie ploaie, fie vant, el merge oriunde cu ea: la munci, in parc, la scoala, etc.
Dar ce si-a zis ea ploaia? „Las’ ca iti vin eu de hac!”
Si a inceput domne sa ploua cu galeata, asa ceva nu a mai simtit Garfield pe propria piele de mult… Noroc ca el, precaut din fire, si-a luat masuri de siguranta: geaca impermeabila avea, cu tot cu gluga, sapca avea, manusi si-a luat de data asta (i-au cam inghetat labutele pe ghidon ultima oara cand l-a prins ploaia)… Tot degeaba! apa i-a ajuns pana la os, zau. Dar a meritat! Asa senzatie nu ti-e dat sa traiesti mereu Sa te plimbi (nu mai avea rost sa te grabesti, de udat ploaia tot uda…) cu bicicleta prin ploaie torentiala, seara, pe intunericul luminat de cate un fulger, ici-colo, cate un tunet care te cam sperie, masinile care trec in viteza pe langa tine si te stropesc (ca te stropesc ele sau ploaia ce mai conteaza, nuh?). Ele de ce oare se grabesc? Nu vor sa simta ploaia…
Maine daca o tine tot asa vremea, Garfield lasa bicicleta sa se odihneasca… macar o zi…

Traiasca totusi bicicleta, partener de peripetii pe drumrile noastre pline de gropi, pe trotuare inguste, pe piste intortochiate si fara sens… (care macar exista ici-colo…), prieten de nadejde atunci cand esti in intarziere sau cand n-ai chef sa te inghesui intr-un mijloc de transport in comun… care iti da atata libertate, dar te si ajuta sa iti dezvolti anumite reflexe si te mentine in forma. Ce mai! Bicicleta e o comoara!!!

Zorile din Galati – La trecerea de pietoni
zorile de galati – Bicicleta
Asculta mai multe audio diverse

Iar a fost jour férié :)


Ieri iar a fost  jour férié in Franta. De fapt si la noi a fost aceeasi  jour férié (Sf Constantin si Elena), numai ca noi am invatat ca trebuie sa muncim zi, noapte, de sarbatori… oricand se poate… La francezi nu e asa! Ei respecta, domne, zilele  férié. Stau acasa, freaca menta, se plimba in parc, treaba lor, dar e zi libera! La ei conteaza toate aceste zile de sarbatoare, le respecta. Noi cand am renuntat sa le mai respectam oare?

Uite asa am avut si eu ieri iar liber si am fost la plaja, m-am ars la soare, am jucat tenis (am alergat dupa mingea de tenis de mi-a venit rau), iar seara am avut ocazia sa urez si eu toate cele bune unui Constantin

Sunetul naturii

Am furat bucati de natura si le-am postat pe youtube. Preventiv, pentru zilele in care atmosfera orasului devine prea apasatoare…

Cantecul pasarilor


Sunetul frunzelor in vant

Sursurul apei

O vara intreaga m`a tinut padurea
Cu fata in iarba si gandul aiurea
Iar acum in toamna la plecare
Se tanguie ca ma rup din inima ei si o doare 

REFREN:

Padure, padure nebuna

In fiecare noapte cu luna

Voi rataci fara tinta agale

Ca o frunza manata de vant pe potecile tale

In fiecare noapte de iarna

Umbra mea alba va veni sa se astearna

Ca o ursoaica cu puii ucisi

La umbra stejarilor tradati de frunzis

REFREN:

In fiecare dimineata uneori ca o umbra

Alteori ca o ceata

Ca o negura sau ca o bruma

Voi veni, voi veni nu te mai tanguï

Imnul Bucegilor

Weekendul care a trecut am planuit o drumetie  alaturi de cativa colegi de munca. (sa traiasca cel care a venit cu ideea, desi mai mult mort decat viu a ajuns la destinatie…)
Ne-am dus cu masinile pana in zona Azuga, apoi am cotit undeva la dreapta spre cabana Gura Diham. In 5 minute ne-am si aflat la cabana Gura Diham.
Ne-am speriat: nu era deloc asa cum ne-am asteptat, ci mai mult o zona comerciala, cu multe masini si multi oameni, inghesuiala mare… Cativa tineri, reprezentanti „Mai mult verde”strangeau gunoaie; mai multi bucuresteni stateau cu burtile la soare, asteptand sa se prajeasca gratarelul, ca sa le dea de lucru tinerilor cu tricouri verzi (zic eu!)…
Ne-am dat seama ca nu aceea era cabana unde trebuia sa ajungem, deci am rasuflat usurati… Dar nu la fel de usurati am rasuflat cand am constatat ca trebuie sa caram kilele de alimente (care nu au fost putine, va spun io) cel putin 2 ore pe poteci intortocheate din padure…
Asa ca ne-am pus pe treaba: am impartit cumparaturile in mod (mai mult sau mai putin) egal si ne-am pornit la drum pe jos (sa mai zic cat de abrupt era inceputul drumului?)

Spre cabana Diham
Drumul ne-a rezervat surprize mai putin placute, fiind destul de abrupt, iar greutatea rucsacilor apasa pe umerii nostri destul de tare… Dar surprizele placute de pe parcursul drumului ne-au facut sa nu ne dam batuti:

Mamarutele au iesit vioaie la soare, indemnandu-ne parca sa nu ne oprim.

Iar floricele albe, galbene si violet ne inviorau privirea, mintea si parca si trupul:

 

Mai multe izvoare – binecuvantate fie ele – ne-au rasarit de asemenea in cale


Intr-un final, iata si cabana Diham


Paznicul  cabanei ne astepta nerabdator… 


La fel si cei doi gansaci (in varsta de 11 ani!!!)


Privelistea spre muntii Bucegi este superba
Iar daca ai norocul sa privesti si apusul, dupa o zi obositoare, te simti chiar foarte binecuvantat ca doar ai burta plina si tovarasi de drum cu care sa impartasesti clipe grele, dar si clipe cu adevarat frumoase!
Seara s-a lasat cu cantece de drumetie acompaniate de chitara.
Exista totusi o concluzie in toata povestea aceasta: sa nu pornesti la drum de munte cu bagaj mai mare decat il poti duce… mai ales daca te asteapta la capatul drumului o cabana cu servicii mai mult decat convenabile (din punct de vedere al pretului, cat si al calitatii).

Previous Older Entries